Lumea va ajunge în situaţia în care toate adresele de internet vor fi epuizate, iar asta în doar câteva săptămâni, după cum susţine Vint Cerf, considerat părintele web-ului.
Cel care a pus bazele internetului prin conectarea calculatoarelor a declarat că este vina lui că cele 4,3 miliarde de adrese lansate pe piaţă în anul 1977 sunt pe cale să fie epuizate. „Am crezut că este doar un experiment şi m-am gândit că 4,3 miliarde de adrese sunt suficiente.
Pentru a înţelege cum funcţionează internetul, trebuie să ştiţi că schimbul de informaţii dintre calculatoarele conectate la reţeaua de internet se realizează pe baza unor adrese unice, numite adrese Internet Protocol (IP). Creşterea neprevăzută a solicitărilor de conectare la Internet nu poate duce decât la un singur rezultat: terminarea adreselor web. Cum cei 32 de biţi alocaţi adreselor IPv4 (Internet Protocol version 4) s-au dovedit insuficienţi, spaţiul fiind limitat la 2 la puterea 32 posibile adrese unice, în prezent se lucrează la crearea IPv6 (Internet Protocol version 6), adică următoarea generaţie de protocol pentru internet. Astfel va fi posibilă mărirea spaţiului de adrese, de la 2 la puterea 32, la 2 la puterea 128, informează Discovery.
"IPv6" va asigura în ciberspaţiu mai multe adrese decât toate firele de nisip care există pe plajele din lume”, a afirmat Comisarul European pentru Societate Informaţională şi Mass-Media, Viviane Reding.








Între 05 şi 07 decembrie 2012, în premieră pentru Republica Moldova va avea loc Reuniunea a 119-a a Asambleii Generale a Organizaţiei Europene pentru Calitate (EOQ). Concomitent, îşi va începe lucrările Prima Conferinţă Ştiinţifică Internaţională în domeniul calităţii din Republica Moldova cu genericul ”Managementul şi produse de calitate cu/ prin oameni de calitate” consacrată atât problemelor actuale de management, asigurării calităţii produselor alimentare şi a serviciilor în domeniul învăţământului, cât şi nivelului calităţii vieţii în general.
Preşedintele Asociaţiei Auditorilor şi Consultanţilor în Management din Republica Moldova, Directorul general al Firmei de audit „Ecofin-Audit-Service” SRL, redactorul-şef al revistei "Fin-Consultant", economistul, dl. Ion Prisăcaru a semnat un nou volum original, proaspăt apărut la editura ”Gunivas” - ”Revenire la rădăcini”.
În luna martie 2012, Firma de audit "Ecofin-Audit-Service" SRL, a devenit membru - partener în reţeaua internaţională Crowe Horwath International 
