
Produsul intern brut al Japoniei în anul trecut s-a dovedit a fi cu 410 miliarde de dolari mai mic decât cel al Chinei. Cu toate acestea, PIB-ul Statelor Unite continuă să fie aproape de trei ori mai mare. Experţii cred că China îşi va păstra locul al doilea, către care a râvnit persistent şi consecvent în ultimele decenii. De altfel, în următorii ani, creşterea sa economică ar putea încetini. În afară de aceasta, în ceea ce priveşte nivelul PIB pe cap de locuitor, China este depăşită de Japonia de aproape zece ori. Iar yuanul se transformă încet, dar sigur, într-o monedă globală.
China preconizează următorii paşi pe drumul către deţinerea statutului uneia dintre cele mai mari economii din lume. Se întrevede posibilitatea de transformare a yuanului în monedă internaţională. Robert Mundell, laureat al Premiului Nobel în economie, ale cărui lucrări au fost folosite la elaborarea mecanismului euro, a declarat că afirmarea yuanului este aproape inevitabilă.
„În viitor, yuanul, mai mult ca probabil, va deveni o monedă de rezervă, chiar dacă guvernul chinez nu va întreprinde nimic în acest sens” - a comentat profesorul Mundell într-un interviu pentru The New York Times. El a menţionat că yuanul a devenit o monedă regională în Asia de Sud, în care China este pentru multe ţări un partener comercial principal.








Între 05 şi 07 decembrie 2012, în premieră pentru Republica Moldova va avea loc Reuniunea a 119-a a Asambleii Generale a Organizaţiei Europene pentru Calitate (EOQ). Concomitent, îşi va începe lucrările Prima Conferinţă Ştiinţifică Internaţională în domeniul calităţii din Republica Moldova cu genericul ”Managementul şi produse de calitate cu/ prin oameni de calitate” consacrată atât problemelor actuale de management, asigurării calităţii produselor alimentare şi a serviciilor în domeniul învăţământului, cât şi nivelului calităţii vieţii în general.
Preşedintele Asociaţiei Auditorilor şi Consultanţilor în Management din Republica Moldova, Directorul general al Firmei de audit „Ecofin-Audit-Service” SRL, redactorul-şef al revistei "Fin-Consultant", economistul, dl. Ion Prisăcaru a semnat un nou volum original, proaspăt apărut la editura ”Gunivas” - ”Revenire la rădăcini”.
În luna martie 2012, Firma de audit "Ecofin-Audit-Service" SRL, a devenit membru - partener în reţeaua internaţională Crowe Horwath International 
