Doriţi să ştiţi cum a reuşit un neamţ să nu muncească timp de 14 ani şi să primească 745.000 de euro? Un angajat din administraţia publică locală a unui land german a trimis o scrisoare colegilor săi în ziua în care a ieşit la pensie, în care le spunea acestora că nu făcuse absolut nimic la serviciu timp de 14 ani, a scris cotidianul german Die Welt.
„Din anul 1998, am fost prezent la serviciu, dar practic nu am făcut nimic. Aşa că sunt bine pregătit pentru momentul pensionării”, a glumit el în mailul pe care l-a trimis celor 500 de colegi înaintea pensionării.
El a explicat că s-a ajuns la această situaţie pentru că, în ultimii ani, au apărut structuri paralele care făceau aceleaşi lucruri pe care ar fi trebuit să le facă el, şi noi salariaţi erau angajaţi continuu. Ceea ce a stârnit consternarea tuturor a fost faptul că în cei 14 ani în care nu a făcut nimic, funcţionarul de 65 de ani a fost plătit de autorităţile locale din oraşul Minden cu 745.000 de euro. Omul nu credea că mailul pe care l-a trimis va avea un impact atât de mare şi va ajunge în toată presa din Germania, astfel că nu a mai vrut să facă niciun fel de comentariu.
În schimb, primarul oraşului, Volker Fleige, s-a declarat “şocat şi furios” pe situaţia despre care a aflat. “Scrisoarea este lipsită de fair-play şi de decenţă şi ar trebui să ne îngrijoreze astfel de personaje”, a spus primarul.
Potrivit presei locale, funcţionarul nu s-a plâns niciodată şefilor de situaţia în care se află, chiar dacă de-a lungul anilor a fost transferat de la un departament la altul. Primarul Fleige a spus că omul nu va fi sancţionat, dar că aceasta a fost o lecţie în urma căreia vor analiza situaţia. Bineînțeles, în locul funcţionarului pensionat nu va mai fi angajat nimeni.








Între 05 şi 07 decembrie 2012, în premieră pentru Republica Moldova va avea loc Reuniunea a 119-a a Asambleii Generale a Organizaţiei Europene pentru Calitate (EOQ). Concomitent, îşi va începe lucrările Prima Conferinţă Ştiinţifică Internaţională în domeniul calităţii din Republica Moldova cu genericul ”Managementul şi produse de calitate cu/ prin oameni de calitate” consacrată atât problemelor actuale de management, asigurării calităţii produselor alimentare şi a serviciilor în domeniul învăţământului, cât şi nivelului calităţii vieţii în general.
Preşedintele Asociaţiei Auditorilor şi Consultanţilor în Management din Republica Moldova, Directorul general al Firmei de audit „Ecofin-Audit-Service” SRL, redactorul-şef al revistei "Fin-Consultant", economistul, dl. Ion Prisăcaru a semnat un nou volum original, proaspăt apărut la editura ”Gunivas” - ”Revenire la rădăcini”.
În luna martie 2012, Firma de audit "Ecofin-Audit-Service" SRL, a devenit membru - partener în reţeaua internaţională Crowe Horwath International 
