Unii oameni care se îmbogăţesc îşi ţin banii în bănci şi îi reînvestesc. Alţii au demonstrat că nu banii îl fac pe om şi au decis să renunţe la sume importante sau chiar la întreaga avere, în general în scopuri caritabile. Câţiva dintre ei, însă, au şocat întreaga lume cu felul în care au ales să-şi cheltuiescă agoniseala de o viaţă. Milionarul care a renunţat la vilele de lux pentru a sta în noroi. A fost adoptat de un trib din Kenya.
Britanicul Graham Pendrill este singura persoană de rasă albă care deţine titlul de înţelept al tribului Masai din Kenya. I s-a acordat acest titlu anul trecut, după ce a intervenit într-o dispută inter-tribală în timpul unei călătorii în estul Africii. În timpul ceremoniei de acordare a titlului, britanicul a trebuit să bea urină de taur şi în cinstea lui a fost sacrificată o vacă. De când s-a întors din Africa, Pendrill poartă hainele tradiţionale Masai la toate întâlnirile de afaceri din oraşul său natal de lângă Bristol. Adică doar o robă şi sandale. Pendrill, care este vânzător de antichităţi, şi-a vândut toate apartamentele pe care le avea şi plănuieşte să-şi vândă şi vila de 1,2 milioane de lire sterline şi să se mute într-o colibă în Kenya. “Am un mare respect şi afecţiune pentru poporul de acolo. Sunt mândru să fiu unul dintre înţelepţii Masai”, a spus el.
Milionarul care şi-a cumpărat propriul oraş
Maşinile rapide şi bijuteriile scumpe sunt obişnuite pentru milionari. Dar Scott Alexander tocmai şi-a adjudecat un alt trofeu – şi-a cumpărat propriul oraş. Milionarul britanic de 31 de ani, care a făcut avere din imobiliare, a cumpărat un oraşel de pe coasta bulgară a Mării Negre, frecventat în majoritate de turişti englezi. “Numele oraşului este greu de pronunţat, de aceea am decis să-l redenumesc Alexander.” Milionarul, care locuieşte într-un penthouse în Manchester, a cumpărat oraşul bulgăresc cu 3 milioane de lire sterline. Numele real al oraşului va fi ţinut secret până când afacerea va fi încheiată.
Contesa care i-a lăsat câinelui său 300 de milioane de dolari
Desigur, vor exista întodeauna oameni care să aibă mai mulţi bani ca tine, dar te-ai gândit vreodată că există şi animale din aceeaşi categorie? Iar Gunther IV este un ciobănesc german care este cel mai bogat câine din lume. Şi în lumea animalelor averea se moşteneşte, pentru că lui Gunther IV îi revine averea tatalui sau, Gunther III, care, la randul sau, a primit-o de la contesa germana Karlotta Liebenstein. Gunther IV tocmai a cumpărat o vilă în Miami de la… Madonna şi a câştigat o trufă rară la o licitaţie. Averea lui a ajuns acum la 372 de milioane de dolari, graţie fondului său de investiţii. Milionara… virtuală Oamenii care au averi îşi ţin banii, în general, în bănci, joacă la bursă sau fac afaceri. Ailin Graef, o fostă profesoară de limba chineză a schimbat acest lucru, după ce şi-a construit o proprietate virtuală 3D, unde utilizatorii locuiesc şi socializează ca şi cum ar fi în viaţa reală. Avatarul său virtual, Anshe Chung, cumpără suprafeţe impresionante de pământ, construieşte clădiri, după care le vinde celorlalţi utilizatori, pentru a face profit. Din 2004, de când a intrat în joc, a adunat o avere de aproape 300 de milioane de dolari Linden (monedă oficială a jocului). Şi nu este în van, având în vedere că aceşti “bani” pot fi schimbaţi în dolari americani, la un curs de 275 de dolari Linden pentru unul american. Ceea ce ar face-o milionară şi în bani reali. Deşi locuieşte în Germania, Graef are un birou în Wuhan, China, unde a angajat 10 programatori care îi dezvoltă afacerea imobiliară virtuală.








Între 05 şi 07 decembrie 2012, în premieră pentru Republica Moldova va avea loc Reuniunea a 119-a a Asambleii Generale a Organizaţiei Europene pentru Calitate (EOQ). Concomitent, îşi va începe lucrările Prima Conferinţă Ştiinţifică Internaţională în domeniul calităţii din Republica Moldova cu genericul ”Managementul şi produse de calitate cu/ prin oameni de calitate” consacrată atât problemelor actuale de management, asigurării calităţii produselor alimentare şi a serviciilor în domeniul învăţământului, cât şi nivelului calităţii vieţii în general.
Preşedintele Asociaţiei Auditorilor şi Consultanţilor în Management din Republica Moldova, Directorul general al Firmei de audit „Ecofin-Audit-Service” SRL, redactorul-şef al revistei "Fin-Consultant", economistul, dl. Ion Prisăcaru a semnat un nou volum original, proaspăt apărut la editura ”Gunivas” - ”Revenire la rădăcini”.
În luna martie 2012, Firma de audit "Ecofin-Audit-Service" SRL, a devenit membru - partener în reţeaua internaţională Crowe Horwath International 
