Transnistria şi Polonia primesc cele mai mari discounturi de la compania rusească. Republica Moldova şi Estonia au cele mai mici facilităţi.
Tarifele şi discounturile aplicate de Gazprom pentru ţările din regiune depind de relaţiile comerciale şi politice pe care le are gigantul rusesc cu statele respective.
Gigantul de stat Gazprom a acceptat ca, de la 1 ianuarie 2011, să plătească Republicii Moldova un tarif de tranzit mai mare cu 20% pentru gazele ce le exportă în statele din Balcani. Astfel, în 2011, taxa va fi de 3 dolari pe mia de metri cubi transportaţi la 100 de kilometri. Acest lucru înseamnă un venit anual pentru Republica Moldova de circa 28 de milioane de dolari, cu aproape 5 milioane de dolari mai mult decât până acum.
Oficialii companiei moldoveneşti Moldovagaz susţin că taxa percepută ruşilor, chiar şi aşa, acoperă cel mult jumătate din costurile transportului de gaz prin Moldova spre clienţii companiei străine. Mai mult, autorităţile moldovene spun că taxa percepută Gazprom-ului ajunge, de fapt, tot la această companie. „Chiar dacă ar fi plătiţi, aceşti bani nu ajung în bugetul Republicii Moldova, ci merg la subsidiara Gazprom din ţara noastră, respectiv Moldovagaz”, a declarat Victor Parlicov, directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
Alte state din regiune au obţinut de la Gazprom bonusuri mult mai consistente decât Moldova. De exemplu, Polonia a primit de la firma rusească o reducere a preţului în cazul achiziţiei a două miliarde de metri cubi de gaze, peste volumele contractate anterior. Experţii au estimat costul acestui bonus pentru polonezi la 200-250 milioane de dolari până în 2014. Şi Bulgaria, un alt client al Gazprom, a obţinut, în noiembrie 2010, o reducere de 20 de dolari pe mia de metri cubi. Aceasta este echivalentul unui bonus de 55 milioane de dolari pentru un an. În schimb, guvernul de la Sofia şi-a dat acordul pentru ca reţeaua de conducte South Stream să tranziteze teritoriul bulgar. Letonia şi Estonia vor beneficia de o reducere de 15% la gazele livrate din Rusia, a anunţat Valeri Golubev, vice-preşedintele Gazprom. În schimb, cele două ţări baltice vor trebui să majoreze volumul de gaze procurate până acum de la Gazprom.
O altă ţară care va beneficia de discount de 15% la preţ din partea ruşilor va fi Belarus, însă modificarea se va face din 2012. Anterior, mai multe companii occidentale precum Eni din Italia, E.ON din Germania sau Gaz de France au negociat cu Gazprom o serie de facilităţi la achiziţia de combustibil. Experţii ruşi explică reducerile de preţ oferite de Gazprom prin nevoia de a nu pierde clienţii din Europa, în condiţiile unei concurenţe acerbe ca urmare a afluenţei de gaz natural lichefiat mai ieftin din Qatar şi alte state. Recordul în materie de bonusuri îl deţine însă regiunea. transnistreană, de la care Gazprom nu a primit în ultimii patru ani nici un ban pentru gazul livrat, acumulând datorii noi de circa 1,4 miliarde de dolari. În prezent, datoriile Transnistriei faţă de Gazprom depăşesc 2,5 miliarde de dolari.








Între 05 şi 07 decembrie 2012, în premieră pentru Republica Moldova va avea loc Reuniunea a 119-a a Asambleii Generale a Organizaţiei Europene pentru Calitate (EOQ). Concomitent, îşi va începe lucrările Prima Conferinţă Ştiinţifică Internaţională în domeniul calităţii din Republica Moldova cu genericul ”Managementul şi produse de calitate cu/ prin oameni de calitate” consacrată atât problemelor actuale de management, asigurării calităţii produselor alimentare şi a serviciilor în domeniul învăţământului, cât şi nivelului calităţii vieţii în general.
Preşedintele Asociaţiei Auditorilor şi Consultanţilor în Management din Republica Moldova, Directorul general al Firmei de audit „Ecofin-Audit-Service” SRL, redactorul-şef al revistei "Fin-Consultant", economistul, dl. Ion Prisăcaru a semnat un nou volum original, proaspăt apărut la editura ”Gunivas” - ”Revenire la rădăcini”.
În luna martie 2012, Firma de audit "Ecofin-Audit-Service" SRL, a devenit membru - partener în reţeaua internaţională Crowe Horwath International 
